sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Magical Worry


How often does what you worry about actually happen? I will bet that, unless you are very selective in worrying, your answer to this question is "Not that often". After years of worrying about things only to have our worries not come true, sometimes we unintentionally make a connection - when we worry about things, they do not happen. This connection often leads us to believe that our worrying keeps unwanted events from occurring. We then become afraid not to worry. This is what Maxie Maultsby, MD, calls "magical worry".

Dr. Aldo R. Pucci – Feel the Way You Want to Feel... No Matter What!







duminică, 7 ianuarie 2018

Top 5 cărți 2017 și nu numai



Cu greu am adunat de-un top 5 (nu pentru că n-am citit destul):


1. Thomas Bernhard – Frig
2. Heinrich Boll – Fotografie de grup cu Doamna
3. Elena Ferrante – Tetralogia napolitană
4. Byung – Chul Han – Agonia erosului
5. Adam Ross – Mr. Peanut



În 2017 am încercat să citesc și poezie. E la fel ca și jazz-ul, e foarte greu să găsesc câte ceva să-mi placă, foarte mult gunoi.

De asemenea, am citit destul de multe reviste, cele mai importante fiind (ordinea nu e valorică, întrucât aș compara mere cu pere):


1. Sinteza (9 numere, apare lunar; o citesc pe print, site-ul e execrabil) – revistă de cultură și gândire strategică: în opinia mea a crescut constant și am găsit în ea un echilibru pe care în online nu-l mai poți găsi în isteria actuală cu proteste, dictaturi, sfârșitul României și al lumii etc. De menționat că revista e a lui Vasile Dâncu, ceea ce explică anumite luări de poziție. Cel mai prost număr pe 2017 a fost cel dedicat poeziei.

2. Decât o revistă – DOR (5 numere, apare trimestrial): jurnalismul narativ poate ajunge plictisitor la un moment dat, însă o dată la trei luni chiar merge. Plus că au publicat articolul cu cutremurul, pentru care ar trebui să le fim cu toții recunoscători.

3. Infinitezimal (2 numere)- jurnalism poetic: cu excepția câtorva articole, puține, scrise într-un limbaj atât de prețios că te ia durerea de cap și greața, a fost o supriză plăcută. Imediat ce a apărut nr. 10, adică ultimul, l-am și cumpărat și asta intenționez să fac de-acum înainte cât o mai apărea.

luni, 20 noiembrie 2017

Paritate


Mă întorceam din piață pe întuneric. În spatele meu un gunoier cu vestă reflectorizantă trăgea după el o pubelă de plastic. Din față venea o doamnă împingând un cărucior cu copil. Când a ajuns lângă gunoier acesta i-a zis:

"Hai, facem schimb?"

marți, 7 noiembrie 2017

duminică, 29 octombrie 2017

Ce-nseamnă queer?



La budă în Macaz. Un cuplu ocupase ambele toalete. El bărbos, moacă de hipster comun. Ea ştearsă, de nereţinut. Între timp mă uit pe pereţi: mâzgăleli cu tentă gay, gender free, stickere anarhiste, anticapitaliste, îndemnuri la iubire, obişnuitul ghiveci de stânga. Cei doi încep următorul dialog:

Ea: Ce-nseamnă queer?
El (încurcat): Nu ştiu...
Ea (citind pe pereţi): W i s h  y o u  w e r e  q u e e r ...
El: Este un gender, dar nu ştiu să ţi-l explic! E Q de la queer, dar nu ştiu să explic...


În rest, atmosfera ok, muzică la fel, preţuri decente, dacă nu te deranjează glazura ipocrită de stânga, e un loc în care te poţi îmbată cu plăcere. Ceea ce am şi făcut. Şi probabil o să mai fac.


miercuri, 25 octombrie 2017

The Day the Music Died 2



Mizeria de mai jos face parte dintr-o mizerie mai mare. Această mizerie mare a fost executată aseară la ARCUB de către Lucian Ban, Mat Maneri şi insuportabilul saxofonist Evan Parker. Impostorii ăştia trei, care ca orice impostori au oareşicare talent, mi-au făcut creierii varză cam o oră şi jumătate. M-am urât că n-am avut coaie să ies după prima piesă. Aşa-s eu, prea de treabă şi curios. Am observat  din nou mulţimea de snobi semidocţi cu băț în cur, care însoţesc orice spectacol de jazz şi care aplaudă ca nebunii indiferent ce li se serveşte. Au fost momente când puteam eu, care nu ştiu cânta la nici un instrument, să trec liniştit în locul lui Lucian Ban şi să pocnesc clapele alea, să dau cu coatele în lemnul pianului şi să ciupesc corzile, că nu s-ar fi simţit nici o diferenţă. Să nu mai vorbesc de saxofon, care la fel de bine ar fi sunat şi dacă sufla un cur băşini în el continuu. Au fost şi momente bune, extrem de puţine, care nu scuză impostura generală.

Oarecum amuzant e că eu însumi mi-am dorit să particip la acest concert desfăşurat în cadrul programului Artist în Residence de la Arcub, ăsta mi s-a părut cel mai interesant. Hahaha, automuie, domnule interesant!


luni, 16 octombrie 2017

Ecouri


Mă întristez când aud pe stradă voci de străini care seamănă foarte bine cu vocile unor apropriați pe care-i admir și îndrăgesc.